Compania Advanced Technology Systems - ATS a fost înfiintață în anul 1992, cu capital integral românesc și are sediul în orașul Târgoviște. Ca lider al practicilor eGovernment din România, ATS este furnizorul primei soluţii interactive bazată pe soluţii Web pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţeni, agenţii economici şi Administraţia Publică, fiind producătorul Sistemului Informatic Integrat ATLAS.
Principalele activități desfășurate de către Advanced Technology Systems sunt:
- Dezvoltarea de software orientat client;
- Servicii de training și consultanță în tehnologia informației, management și afaceri;
- Activități de cercetare, dezvoltare și inovare;
- Configurarea și administrarea de sisteme hardware.
Strategia noastră se transpune în dorința de a oferi soluții și servicii de înaltă calitate, funcție de modelul de business al fiecărui client în parte.
Departamentul de Cercetare – Dezvoltare - Inovare urmărește să concretizeze rezultatele cercetării în produse și servicii inovatoare, care să asigure dezvoltarea companiei.
Soluțiile ATS sunt dezvoltate utilizând cele mai noi tehnologii și sunt proiectate astfel încât să se integreze cu alte soluții utilizate de către client. Oferim soluții personalizate, funcție de nevoile clienților.
Echipa este activul nostru cel mai de preț, dispunând de oameni cu experiență vastă și competențe dobândite în diverse proiecte. Principiul nostru de lucru este: „Comunicare, Unitate, Comunitate”.